Ce mi-am luat de la Cosmobeauty

Desi initial aveam in plan sa merg astazi dupa-masa la Cosmobeauty  targ ce se desfasoara in acest weekend la Sala Palatului – se pare ca planul meu s-a anulat si ca sa stiu ca macar am trecut pe acolo am fost intr-o fuga ieri in jur de ora 4. Bineinteles ca nu am rezistat si mi-am cumparat tot asa pe fuga cateva cosmetice pe care vi le voi arata si voua in articolul de astazi.

Cosmobeauty

Imi doream tare, tare mult blush-ul de la Nyx in nuanta Dusty Rose. Visez la el cred ca de vreun an si nu l-am gasit pe nicaieri. Din pacate nu il aveau nici aici la standul celor de la Nyx 😦 asa ca m-am multumit doar cu Pinched, un alt blush intr-o nuanta superba si care seamana putin cu cel de la Nars in nuanta Orgasm. Totusi mi-ar fi placut sa aibe ceva mai multe produse. Blush-ul a cost 27 de lei.

Cand am vazut standul celor de la GOSH mi-am amintit imediat de rimelul lor Boombastic despre care am auzit numai pareri de bine si desi sunt sceptica un pic in privinta lui am hotarat sa mi-l cumpar ca sa vad cum se comporta si pe genele mele. A costat 35 de lei. Mi-as fi dorit si kit-ul pentru sprancene care costa 62 de lei, dar nu mi l-am mai cumparat.

GOSH

Cei de la Orly aveau un stand intreg cu oje din colectiile vechi la pretul de 10 lei. Eu mi-am cumparat doar una in nuanta Orly Blushalicious (ce nume dragut) si imi place tare mult cum se vede pe unghii, iar acum mai visez la inca una pe care de zgarcita am pus-o la loc. Restul ojelor, cele din colectiile mai noi erau la pretul de 37 de lei.

Iar de la INGLOT mi-a placut tare mult un blush rozuliu-corai foarte dragut, foarte cremos si pufos pe care il aveau ca tester, dar din pacate nu il aveau si de vanzare. Lucru care mi s-a parut cam ciudat, atunci de ce il mai tin ca tester? Macar cei de la Nyx nu il aveau deloc pe Dusty Rose. Nu-i mai tin minte bine numarul, cred ca era 35, dar oricum mi s-a parut cel mai cremos si placut blush din tot ce am eu vazut pana acum.

M-am suparat si nu am mai vrut sa imi cumpar nimic de la standul lor, dar pana la urma m-am intors si mi l-am luat pe acesta in numarul 33. Imi place si el, dar parca tot mai mult imi placea celalalt. A costat 24 de lei, iar daca mai cumparam si cutiuta pentru el mai trebuia sa platesc inca 15 lei. Am uitat de ea, dar nu-i nici o problema ca pana o sa ajung la mare, la Constanta unde au magazin, il tin in cea de plastic. Si am mai uitat ceva, faptul ca citisem pe pagina lor de facebook ca folosind codul ” SPR3ING7LOT ” primesc instant o REDUCERE de 10% la orice produs achizitionat.

CosmobeautyProducts

Si acestea sunt cele patru produse pe care mi le-am cumparat. Poze nu am reusit sa fac in interior ca sa va arat si voua, dar gasiti cateva pe blogul Cristinei.

Am mai vazut si cateva oferte bune la standul Beauty One, dar nu prea am avut timp sa stau sa le studiez pe fiecare in parte si nici nu m-a atras ceva in mod deosebit.

La cei de la Melkior am vazut fixativul Elnett de la L’Oréal pe care as fi vrut sa mi-l cumpar, dar aveau numai varianta mare la pretul de 90 de lei. Bine, la casa mai primeam si o reducere de 20%, dar si asa mi s-a parut totusi cam mult.

O oferta care mi s-a mai parut bunicica era la ojele Color Club reduse la 8,5 lei. Pusesem ochii pe un rose-gold superb, visez si acum la cum ar fi aratat pe unghiile mele, dar…dar am trecut mai departe. :).

Daca doriti sa mergeti astazi sau maine intrarea este libera, iar orele de vizita sunt intre 10:00-18:00.

Si daca ati fost deja cum vi s-a parut si ce v-ati cumparat?

Va pup si va mai astept!