June Beauty Favorites

Luna aceasta cred ca am la produse preferate, mai multe ca niciodata. 🙂 Adevarul este ca ma simt tare bine atunci cand vad ca un produs pe care mi l-am dorit si pe care stiu ca am dat banii mi se potriveste. Si chiar am avut noroc in ultimul timp.

Pe lista de favorite din luna iunie cele mai multe produse sunt de make-up, dar am descoperit si cateva produse de ingrijire tare, tare bune. Asa ca nu va mai tin in suspans si cred ca cel mai bine este sa vi le arat. 🙂

Produsele de make-up:

June Beauty Favourites

Fond de ten lichid BIO Lavera – Natural Liquid Foundation nuanta Ivory 02 – imi doream sa il incerc de cand l-am vazut acum vreo doi ani in videoclipul Lisei Eldridge Organic / Natural Make-up Look. Este un produs vegan realizat cu ingrediente naturale, din plante obtinute in productie proprie si este fabricat in Germania.

De cand l-am primit l-am folosit aproape in fiecare zi numai pe el. M-a facut sa uit de celelalte fonduri de ten pe care le mai am. Cu o formula ce imbina uleiurile organice hranitoare, ulei de argan si unt din flori, vitamina A, vitamina C si vitamina E acest fond de ten imi hraneste pielea in profunzime pe parcursul intregii zile. Are o textura catifelata si extrem de lejera, miroase natural, se intinde foarte usor cu degetele, uniformizeaza placut culoarea pielii si nu incarca deloc tenul. Pentru zilele caniculare este perfect. Nu contine silicon si din acest motiv il recomand aplicat cu degetele.

Korres Lip Butter nuanta Pomegranate – imi place mult nuanta si felul in care aceasta se vede pe buzele mele.

Bobbi Brown Corrector nuanta Light Bisque – am scris despre acest corector de foarte multe ori, imi place prea mult si nu am ce sa fac. 🙂 Este foarte cremos, hidratant, ilumineaza instant privirea si este singurul produs care nu mi se strange in liniile fine de sub ochi. Il aplic cu ajutorul degetului inelar sau cu pensula Deluxe Crease Brush din setul de pensule de la Real Techniques: Your Eyes/Enhaced Starter Set.

Maybelline Color Tattoo 24hr Eyeshadow nuanta 35 On and on Bronze – este un fard cremos, are o textura fina, rezista foarte bine si are o culoare foarte potrivita pentru vara. Imi place chiar tare mult si cred ca il voi folosi pana la capat. Mai multe am scris aici despre el.

Brow Fix de la Anastasia Beverly Hills – daca aveti sprancene rebele si nu stiti cu ce sa le mai aranjati, va recomand acest produs. Fixeaza firele de par mult mai bine, iar pudra de sprancene sau creionul de sprancene, depinde ce folositi, se intinde mult mai usor peste. Inainte foloseam ceara pentru sprancene Brow Finisher de la M.A.C, dar acum parca ma inteleg un picusor mai bine cu acest produs, doar ca fiind sub forma de creion trebuie ascutit.

Ruj Matte Farmasi nuanta 05 – va spun sincer ca nu m-as fi asteptat sa imi placa asa de mult un ruj atat de ieftin. Costa doar 12 lei. Rezista bine (cam 3-4 ore, poate si mai mult), se aplica usor, are un miros tare placut, ofera o acoperire buna chiar si dupa o singura aplicare si nu incarca deloc buzele. Nu mai spun de nuanta, mi se pare tare, tare draguta si versatila.

Si produsele de ingrijire:

June Beauty Cosmetics

Palmer’s Cocoa Butter Natural Bronze Body Lotion – am folosit foarte des acest unt de corp (este mai mult ca o crema/lotiune de corp) cu efect autobronzant si m-a cam facut sa uit de spuma mea preferata de la St. Tropez. Este ideal pentru o aplicare rapida, are o textura delicata, de crema, si confera pielii un bronz discret, natural, dar in acelasi timp intens. Nu are nici mirosul acela ciudat de autobronzant si poate fi folosit fara probleme pentru hidratarea zilnica.

Charles Worthington’s Intense Rescue Melting Balm – ii multumesc din suflet lui Fleur pentru ca de la ea am aflat despre aceasta masca. De foarte mult timp nu am mai fost asa de incanta de un produs pentru par! Miroase superb, iar de fiecare data cand o folosesc, parul meu devine mai moale, mai stralucitor si mai frumos ca niciodata.

Victoria’s Secret Pure Daydream Body Spray – aroma sa proaspata, florala, delicata, feminina, senzuala mi se pare foarte potrivita pentru zilele calduroase de vara. Imi place atat de mult si imi vine sa ma dau mereu cu el.

Si gata si luna iunie! Va vine sa credeti ca a trecut jumatate de an? Mie nu! Unde zboara timpul, nu stiu.

Sunt curioasa sa imi spuneti si voi care au fost produsele iubite din luna iunie.

Va pup si va mai astept!