Max Factor Whipped Crème Foundation si o surpriza

Max Factor

La inceputul lunii octombrie am vazut pe raftul unui DM din Austria fondul de ten Max Factor Whipped Crème Foundation. Mi-a captat atentia si l-am incercat pe mana stanga. Mi-a placut mult, era finut, delicat, s-a intins usor si mi-a lasat portiunea de piele in care l-am aplicat foarte catifelata. Am vrut sa mi-l cumpar, dar am zis sa mai astept, poate l-au adus si la noi; insa abia acum in noiembrie a aparut in magazinele noastre.

Eu am inceput sa il folosesc de o saptamana zi de zi si cred ca ii voi mai ramane fidela o buna perioada de timp.

Max Factor Foundation 65 Rose Beigepoza cu blitz

Vine ambalat intr-un borcanel usurel de sticla, nu-i cel mai practic dar in schimb e dragut. Are o textura matasos-cremoasa, hidratanta, rezista foarte bine si acopera delicat imperfectiunile pielii, lasand tenul tonic si uniform. Oferind acoperire si corectie acolo unde este nevoie, noul fond de ten Max Factor Whipped Crème Foundation releva pielea in toata splendoarea ei, fara a crea un efect de masca. Eu care stiu ca sunt data cu el il vad, dar o persoana straina, sau un barbat care nu se pricepe la machiaj cu siguranta nu il va observa. Asa de placut si natural se contopeste cu pielea fetei.

Max Factor Whipped Cremepoza fara blitz

Fondul de ten Whipped Crème de la Max Factor se bazeaza pe dubla actiune a formulei hidratante cu apa si glicerina – hidrateaza tenul reducand senzatia de ten uscat, dar in acelasi timp asigura controlul stralucirii in exces. Stiti ca eu ma plang mereu de stralucirea imediata a nasului, orice produs as incerca. Ei, acesta fond de ten imi ofera o finisare semi-mata si un aspect proaspat, hidratat pe parcursul intregii zile. Nu mi-a venit sa cred prima oara cand m-am dat cu el ca dupa cinci ore de umblat, atunci cand m-am uitat din nou in oglinda nu era nevoie de nici un retus. Nasul lucea usurel, dar nu deranjant. Matifierea aceasta de lunga durata s-ar obtine datorita particulelor pe baza de silicon care reduc stralucirea excesiva a pielii prin difuzarea luminii din momentul in care atinge fata.

Liana Moraru, Make-up Artist Max Factor Romania, recomanda atunci cand ne dorim sa obtinem o finisare semi-mata perfecta sa aplicam fondul de ten astfel: “Aplicati fondul de ten cu varfurile degetelor, printr-un masaj delicat, pana cand acesta a fost intins uniform pe toata fata – imperfectiunile vor fi acoperite iar tenul dumneavoastra va atinge echilibrul luminos-mat din tendintele acestui sezon.” 

Acum sa va spun si cum imi place mie sa ma dau cu el. 🙂

Dupa ce aplic crema pentru fata cu SPF (fondul de ten nu are factor de protectie) astept vreo cinci minute ca sa intre bine in piele, iau pe varful degetului un pic de fond de ten si apoi pun un strop pe nas, unul pe barbie, vreo doi pe obraji si unul pe frunte. Cu pensula mea preferata Real Techniques Expert Face Brush amestec si uniformizez de la interior catre lateralele fetei si de sus in jos. Puteti intinde si direct cu degetele, dar va voi spune mai tarziu de ce procedez asa, oricum eu sunt nevoita sa le folosesc si pe ele. Consider ca un singur strat este suficient in cazul meu, dar daca va doriti o acoperire mai mare mai puneti cateva puncte pe nas si repetati procesul.

Rezultatul la lumina naturala, dupa ce am aplicat si un pic de blush in obraji este acesta. Poza am facut-o dimineata inainte sa plec, la fereastra, cu capul pe geam ca sa iasa bine. 🙂

Max Factor Whipped Creme Foundation

Eu sunt multumita de el, arata destul de natural si ofera un aspect uniform pielii lasand-o in acelasi timp sa respire. Ma bucur ca imi acopera destul de bine porii dilatati, a doua problema a mea dupa stralucirea nasului. Culoarea este cam rosiatica si un pic cam inchisa in comparatie cu tenul meu de acum (se observa o mica diferenta intre barbie si gat), dar ca sa nu se vada urat dupa ce intind fondul de ten cu pensula, mai dau o data cu degetele si astfel estompez diferentele de culoare. Par un pic bronzata asa, dar nu este ceva puternic incat sa atrag privirile. 🙂

Apropo de culoare, este disponibil in cinci nuante in functie de preferintele fiecareia dintre noi. Eu am 65 Rose Beige, dar daca ma uit la poza de mai jos cred ca mi s-ar fi potrivit 50 Natural.

MF whipped creamf

Un alt lucru care imi place la el este faptul ca rezista destul de bine la transfer chiar daca pe el nu este specificat acest lucru. Nu 100%, dar fata de alte fonduri de ten incercate de mine se observa destul de putin pe telefonul mobil.

Nu are miros, este un produs oil-free, testat dermatologic, potrivit tuturor tipurilor de ten, chiar si celor sensibile. Pretul de lansare se invarte in jurul sumei de 50 de ron pentru 18 ml, un pret destul de ok din punctul meu de vedere.

Sunt curioasa daca voi l-ati incercat deja si cum vi s-a parut?!

Iar daca nu l-ati incercat pregatesc o surpriza pentru voi asa ca stati pe aproape. 🙂

Va pup si va mai astept!