The Body Shop Honey Bronzer

The Body Shop Bronzer

The Body Shop Honey Bronzer este produsul la care apelez cel mai des atunci cand vreau sa-mi conturez pometii. Desi in prezent il detin si pe mult-laudatul Laguna de la Nars parca momentan ma atrage un picusor mai mult acesta de la The Body Shop. Poate si pentru ca deocamdata nu sunt bronzata iar Honey nu este atat de pigmentat si atunci cand este aplicat pe ten se vede mai natural. Nuanta pe care o am eu este 02 Fair Matte.

Este primul produs de machiaj pe care il incerc de la The Body Shop si am ramas placut impresionata. Trebuie sa recunosc ca initial am fost atrasa de ambalaj si in mod special de designul delicios al pudrei sub forma de fagure de miere. Cutiuta este si ea draguta, se inchide usor si pare foarte rezistenta. Cand am cumparat-o ma asteptam sa-mi placa dar nu sa ma surprinda.

The Body Shop Honey Bronzer

Si m-a surprins cu textura sa fina si mata de pudra usoara si delicata, cu faptul ca nu lasa urme pe fata, ca se intinde usor, se vede natural si chiar daca nu este extraordinar de pigmentata rezista frumos. Nuanta pe care o am eu este foarte naturala, nici foarte maronie-portocalie, dar nici prea fada, crem-galbuie-rozalie ci este exact asa cum trebuie sa fie. Nu prea ai cum sa gresesti atunci cand o folosesti si din acest motiv eu am luat-o in trusa mea de makeup in cam toate deplasarile pe care le-am facut in ultimele luni si mi-a fost de mare ajutor. Ba chiar cateodata renuntam sa imi mai aplic blush in obraji.

Dupa cum observati mie imi place sa ii zic pudra, nu bronzer, deoarece cred ca poate fi folosita si ca o pudra normala de fata, in special daca aveti un ten cu zone grase aceasta il matifiaza printr-un strat foarte fin, natural. Nu incarca deloc fata ci ii ofera doar un strop de culoare. Eu insa o folosesc doar ca pudra autobronzanta si este perfecta asa. Pentru o aplicare fara cusur apelez de fiecare data la pensula mea preferata Real Techniques Expert Face Brush.

Cum procedez: Cu ajutorul pensulei trasez o linie imediat sub pometi, de la ureche pana aproape de coltul exterior al gurii, pe care apoi o uniformizez usor cu aceeasi pensula. Simplu.

De cumparat am cumparat-o la reducere prin luna ianuarie cu 40 lei. Un pret destul de ok pentru cele 11 g ale sale. Din cate am vazut pe siteul The Body Shop.ro o mai gasiti si acum redusa de la 58 de lei, la 40 lei. Iar la cumpararea oricarui produs de machiaj primiti 50% reducere pentru Camomile Eye Make-up Remover despre care eu am scris aici.

Voi ati incercat-o? Daca da, cum vi se pare?

Si care este produsul vostru preferat pentru conturarea fetei?

Va pup si va mai astept!