Samponul meu uscat preferat cu parfum de ceai alb si apa de bambus

Electric Castle era unul dintre festivalurile la care imi doream tare mult sa ajung anul acesta. Din pacate nu am putut, dar nu au putut nici cei de la London Grammar pe care voiam cu ardoare sa-i ascult asa ca parca am mai uitat de suparare cat de cat. Oricum urmeaza Untold si Summer Well (la care vor veni Cigarettes After Sex – vai cat imi place melodia aia a lor “Apocalypse” si abia astept sa o ascult live).

De fapt, ceea ce voiam eu sa va zic cu aceasta introducere 😀 este ca desi vara de anul asta se cam lasa asteptata, perioada festivalurilor, a concertelor si a distractiilor in aer liber a inceput deja. Si pentru ca parul nostru trebuie sa arate intotdeauna bine, am o recomandare pentru voi: samponul uscat Magic Shampoo de la L’Oreal.

Eu nu sunt si nu am fost niciodata fana sampoanelor uscate. Dar de cand il am pe acesta am cam devenit dependenta. Recent m-am tuns ceva mai scurt si pentru ca nu imi mai tin parul strans in coada la fel de mult ca inainte, folosesc aproape zilnic acest produs. Reimprospateaza, ofera volum parului la radacina si in plus nu lasa deloc urme albe, oricat de mult as aplica – ceea ce pe mine ma cam deranja la celelalte sampoane uscate incercate.

Magic Shampoo

Varianta pe care o folosesc eu in prezent este Vegetal Boost – un parfum energizant de frunze de ceai alb si apa de bambus. Imi place mult la el ca nu imi incarca deloc parul si isi pastreaza aroma un timp mai indelungat.

Magic Shampoo Vegetal Boost

L'oreal Magic Shampoo

Celelalte patru arome disponibile sunt:

Rose Tonic – un parfum floral din petale de trandafir si flori de magnolie.

Fresh Crush – un parfum proaspat de bergamota si vanilie.

Tropical Splash – un parfum tropical de fructe exotice si frezie galbena.

Sweet Fusion – un parfum dulce de bujor roz si serbet de mar – o alta aroma care mie imi place super mult.

Voi le-ati incercat? Daca da, pe care si cum vi se pare? Daca nu, ce varianta v-ar placea sa testati?

Va pup si va mai astept!

INSTAGRAM