3 dintre fondurile mele de ten preferate

Daca ar fi sa recomand cuiva trei dintre cele mai iubite fonduri de ten din colectia mea pe “domnisoarele” de mai sus le-as recomanda. Pe ele le-am folosit cel mai des in ultimul an si ele imi fac tenul sa arate superb in orice situatie s-ar afla.

DIOR FOREVER – iubesc acest fon de ten cu toata fiinta mea. Se intinde foarte frumos, are o textura fina si lejera ce acopera foarte bine imperfectiunile, fara sa imi incarce vreun pic pielea si rezista fara probleme in aproape orice conditii. Desi are o finisare semi-mata confera luminozitate, fara aspect lucios si face pielea sa para extrem de atragatoare (cam de fiecare data cand il folosesc sunt intrebata cu ce sunt data). Il aplic mai mereu cu beauty blenderul si se vede foarte, foarte natural pe ten – like a second skin.

Are SPF 35 si este disponibil in 24 de nuante. Nuanta care mi se potriveste mie este 015.

Sper din suflet ca la varianta cea noua pe care au lansat-o recent sa nu ii fi modicat vreun pic formula ca nu stiu ce o sa ma fac fara el. 🙁

Giorgio Armani Power Fabric – ani la rand fondul meu de ten preferat a fost Giorgio Armani Luminous Silk Foundation. Dar la un moment dat el mi s-a terminat si nu l-am mai recumparat. Cand s-a lansat Power Fabric am fost foarte curioasa sa il incerc si pe el si am facut eu cum am facut pana mi l-am achizitionat. La primele utilizari nu pot sa spun ca m-a super incantat, dar dupa o perioada si mai ales spre vara anului trecut, tenul meu l-a adorat. Se simte foarte confortabil la purtat, are o acoperire destul de mare si ofera pielii un efect matifiant dar fara sa para deranjant. Un alt plus este faptul ca pe tenul meu rezista incredibil de mult. Seamana un pic cu cel de la Dior, doar ca la acesta finish-ul este ceva mai mat.

Este disponibil in 20 de nuante si are SPF 25. Eu oricum aplic cam in fiecare zi o crema cu factor de protectie solara, dar in cazul in care voi nu folositi macar sa aveti un fond de ten cu SPF maricel. Nuanta mea este 4.5.

MAC Face and Body Foundation – am mai avut acest fond de ten in urma cu cativa ani, pe la inceputurile mele in ale make-up-ului si tin minte ca la vremea aceea ba imi placea, ba nu imi placea pana cand l-am lasat si a expirat printr-un sertar pe undeva. Este un fond de ten pe baza de apa si atunci cand incepe sa expire se vede foarte bine pentru ca se descompune si isi schimba mirosul.

L-am recumparat anul trecut, atunci cand cei de la MAC Cosmetics au avut o reducere si de atunci a devenit unul dintre favoritele mele. Daca imi amintesc eu bine l-au si reformulat acum vreo doi ani, poate si din acest motiv acum imi place mult mai mult.

Are o textura foarte fina si usoara si nu il simti absolut deloc pe fata de parca nu ai zice ca esti machiata. Uniformizeaza perfect si se vede absolut superb in poze sau in filmulete. E foarte interesant de observat. Nu e el cel mai rezistent si nici nu are o super acoperire (totusi te poti juca cu ea daca simti nevoia de mai multa) insa cand ii vezi textura si finish-ul uiti pur si simplu de toate astea.

Eu il intind mai mereu cu ajutorul degetelor si cred ca este cea mai buna metoda de aplicare data fiind consistenta lui. Nuanta care mi se potriveste mie este N2.

Voi ati incercat aceste fonduri de ten?

Care este fondul vostru de ten preferat?

Va pup si va mai astept!