S-a deschis primul magazin Atelier Cologne din Romania

Paris, Charles de Gaulle, in urma cu 5 ani. Pierdusem zborul de intoarcere spre casa si trebuia sa imi petrec cateva ore bune in aeroport. Dezamagita si cam foarte obosita, nu aveam nici stare si nici rabdare sa ma mai asez pe vreun scaun sa citesc, sa visez sau sa ma odihnesc asa ca am luat toate parfumeriile din aeroport la rand.

Imi plac parfumurile si intotdeauna mi-au placut. Imi place sa stiu povestea din spatele fiecaruia, sa le adulmec, sa le inspir aroma si sa le-o simt pe pielea mea, sa le studiez ambalajele.. asa ca cele sase/sapte ore de asteptare s-au transformat in cea mai interesanta calatorie olfactiva a mea.

Acolo, intre sute de sticlute ce au trecut in ziua respectiva prin mana mea, am descoperit pentru prima oara parfumurile Atelier Cologne. Nu stiam nimic de ele, nu auzisem pana atunci de ele si nici nu le incercasem vreodata. Dar am simtit o atractie. M-am apropiat incet de raftul pe care ele stateau cuminti si le-am mirosit. Unul cate unul, sticluta cu sticluta pana cand m-am indragostit. Orange Sanguine de tine! Nu am avut atunci cum sa te iau cu mine, dar acum s-a deschis primul magazin Atelier Cologne in Romania (si primul magazin din Europa Centrala si de Est) iar mie vara aceasta mi-ar placea sa miros doar a tine. 😀

Si da, cam asta voiam sa va anunt, ca in Baneasa Shopping City gasiti acum parfumurile brandului Atelier Cologne (fondat de cei doi soti Sylvie Ganter si Christophe Cervasel) si va puteti bucura, improspata si inspira simturile cu aromele lor: – Joie de Vivre (citrice, proaspete si energizante) – Chic Absolu (pure, transparente si elegante) – Avant Garde (calde, indraznete si surpinzatoare) – Haute Couture (puternice, rare si pretioase). Toate au concentratii de 15% – 18% inspirate din legendara Eau de Cologne. Magazinul arata superb si in plus ofera servicii de gravare pe piele, care permit personalizarea fiecarui etui ce imbraca parfumul (din cate stiu eu doar variantele de 30 ml ale parfumurilor beneficiaza de etui, insa daca va veti achizitiona varianta de 200 ml a oricarui parfum veti primi gratis si un parfum de 30 ml plus un etui de piele pe care il puteti personaliza dupa bunul plac).

Eu cu siguranta voi mai ajunge curand in magazin, mai ales ca am cateva idei pentru cadourile de Paste. Va voi prezenta o parte dintre ele si pe instagram. Tot acolo puteti vedea cum eu mi-am personalizat husa.

Voi ati vizitat magazinul? Ati incercat parfumurile Atelier Cologne?

Va pup si va mai astept!